Bloggerii

Şi că tot am chef de miştouri în seara asta: cine pula mea se cred bloggerii ăştia? Chiar vrea cineva să citească “dizertaţiile” unui puber plin de coşuri cu privire la noul stic USB de 2000 de giga? Interesează pe cineva părerea lui Tudor Chirilă despre ceva anume? Cine pula mea e Cabral? Există cu adevărat Zoso?

Blogul este unealta cu care orice labagiu frustrat şi egoist a ajuns să aibă acces la lume. Îşi spune păreri despre orice şi se plânge de tot ce-l înconjoară. Dacă te calcă cineva pe converşi în troleu devine aşa o tragedie naţională, încât merită să scrii un articol despre asta. Stai prea mult la coadă pentru alocaţie? Din asta se naşte un text plin de pilde pentru posteritate. Ai picat un examen? Scrie o odă a martirilor persecutaţi de profesorii malefici. A ieşit Băsescu? Plânge-te. A luat România bătaie la fotbal? Scrie despre asta de parcă n-ar exista jurnale de sport. Doar te pricepi la tot. Tot ceea ce ţi se întâmplă ţie este extraordinar şi nimeni nu ar trebui să moară fără să ştie ce părere ai tu despre noile scări rulante din Mall Vitan.

De ce nici un blogger nu-şi descrie vreodată ziua într-un mod total ne-romanţat? Pentru că nimeni n-ar vrea să citească despre loţiuni anti-coşuri, coşuri stoarse, acnee, masturbare, pijama cu spider-man, chipsuri, râgâituri comparate între Pepsi şi Coca Cola, Pall Mall albastru, mizerie sub unghii, USB, masturbare, afişe cu LOTR, insigne, căcaturi, teneşi rupţi, fire de păr încarnate, scrumiere pline ochi, furuncule, Starcraft, masturbare, Warcraft, eugenii, pufuleţi, băşini şi unghii încarnate.