Skip navigation

Category Archives: Social

Şi că tot am chef de miştouri în seara asta: cine pula mea se cred bloggerii ăştia? Chiar vrea cineva să citească “dizertaţiile” unui puber plin de coşuri cu privire la noul stic USB de 2000 de giga? Interesează pe cineva părerea lui Tudor Chirilă despre ceva anume? Cine pula mea e Cabral? Există cu adevărat Zoso?

Blogul este unealta cu care orice labagiu frustrat şi egoist a ajuns să aibă acces la lume. Îşi spune păreri despre orice şi se plânge de tot ce-l înconjoară. Dacă te calcă cineva pe converşi în troleu devine aşa o tragedie naţională, încât merită să scrii un articol despre asta. Stai prea mult la coadă pentru alocaţie? Din asta se naşte un text plin de pilde pentru posteritate. Ai picat un examen? Scrie o odă a martirilor persecutaţi de profesorii malefici. A ieşit Băsescu? Plânge-te. A luat România bătaie la fotbal? Scrie despre asta de parcă n-ar exista jurnale de sport. Doar te pricepi la tot. Tot ceea ce ţi se întâmplă ţie este extraordinar şi nimeni nu ar trebui să moară fără să ştie ce părere ai tu despre noile scări rulante din Mall Vitan.

De ce nici un blogger nu-şi descrie vreodată ziua într-un mod total ne-romanţat? Pentru că nimeni n-ar vrea să citească despre loţiuni anti-coşuri, coşuri stoarse, acnee, masturbare, pijama cu spider-man, chipsuri, râgâituri comparate între Pepsi şi Coca Cola, Pall Mall albastru, mizerie sub unghii, USB, masturbare, afişe cu LOTR, insigne, căcaturi, teneşi rupţi, fire de păr încarnate, scrumiere pline ochi, furuncule, Starcraft, masturbare, Warcraft, eugenii, pufuleţi, băşini şi unghii încarnate.

Advertisements

M-am luat de toată lumea pe blogul ăsta. Creştini, musulmani, provinciali, scuterişti, otevişti şi emo. Dacă tot mă aflu la sfârşit de drum, a venit momentul pentru o critică aparte. Acest episod e dedicat ateilor de internet, specie din care şi eu fac încă parte până la 1 ianuarie 2010. Pentru cei care se pregătesc să mă muşte de cur în speranţa că vor citi despre cine ştie ce epifanie, trebuie să le tai macaroana din start: sunt tot ateu şi voi rămâne ateu.

Ce m-a enervat aşa de tare? Reacţia multor atei la rezultatul alegerilor este picătura care a umplut paharul. Voi zăbovi asupra acestui subiect, întrucât e extrem de relevant pentru modul de gândire al ateilor de internet. Voi încerca să lămuresc modul de gândire al ateilor de internet în termeni generali, pornind de la cazuri particulare. În turul 1, Cernea a fost un superstar. Activistul cu exprimare de Patapievici şi aspect de vagabond, a fost cap de afiş (electoral) pe toate blogurile atee care se respectă. Un candidat profund atipic a câştigat popularitate în rândul ateilor pentru simplul fapt că este un secularist declarat. Si mie mi-ar plăcea un preşedinte ateu, dar asta nu e nici pe departe cea mai importantă calitate a unui preşedinte. Mulţi au căzut în cur văzând un om îmbrăcat asemeni lor şi rostind cuvinte plăcute urechilor lor. Nu pot numi asta în nici un alt fel decât naivitate. Cernea a câştigat un nemeritat capital de imagine, utilizând acel străvechi “Dintre noi, pentru noi” folosit de Iliescu acum 20 de ani. E ironic faptul că un instrument de manipulare a maselor nu se demodează niciodată.

Inter-ateii postează des. Mai des decât aş fi putut posta în cea mai prolifică perioadă literară a mea, care a coincis în mod cu totul neîntâmplător cu perioada în care am avut şi cel mai mult timp liber. Şi nu o spun cu invidie, pentru că mulţi chiar au talent la scris, dar au, evident, şi foarte mult timp liber. Atât de mult, încât uneori dorm somnul raţiunii. Cruzi la minte şi trup, pentru că majoritatea sunt tineri, fac şi desfac pe internet lumi paralele, lumi utopice în care raţiunea e la mare preţ, iar idolii sunt îngenunchiaţi. Dacă am învăţat un lucru în 6 ani de facultate, acela este că oamenii nu sunt şi nu pot fi complet raţionali. Este iraţional să pretinzi raţiune. Paradoxal, nu?

A face pace cu status quo-ul, este un semn al maturizării.

NewWorld

Prostia, după cum spunea Freud, este fascinantă pentru că nu are limite. Am avut întotdeauna o mai mare plăcere în a dialoga cu proştii, pentru că, în discuţiile cu oameni inteligenţi, ajungeam prea repede să fim de acord unul cu celălalt. Într-o discuţie cu un prost, starea vremii (sau alt eveniment direct observabil şi care nu necesită procesare mentală) poate fi adesea singurul lucru asupra căruia poţi să cazi de acord. Prostia a fost, este şi va rămâne la modă atât timp cât va exista şi specia umană. Cele două paradigme pe care le voi analiza în cele ce urmează, sunt simple caricaturi ale celor două regimuri odioase din secolul XX: comunismul şi fascismul. Aceste caricaturi se află într-o acerbă luptă pentru minţile tinerilor ignoranţi din România.

Zeitgeist – Karl Marx fumător de marijuana, cu iPod, eşarfă şi teneşi

L-ai văzut? Probabil că da. Cum ţi s-a părut? Extrem de plauzibil. O voce egală şi plictisitoare, acompaniată de o compilaţie video sumbră, realizată parcă de un repetent de la ATF. Da! Aşa ceva merită toată credibilitatea pe care un spirit critic mort o poate acorda. Înlătură orice dubiu pe care îl aveai asupra posibilei existenţe a unui grup de plutocraţi care joacă Monopoly pe harta lumii. Dar oare concordă totuşi cu realitatea? Din fericire nu. Dar nu mă voi ocupa aici cu demontarea gogomăniilor susţinute de film; pentru cei interesaţi de asta, există surse gratuite de informaţie (de exemplu Wikipedia).

Publicul ţintă al lui Zeitgeist este reprezentat de tineri neadaptaţi, din clasa medie, aflaţi în conflict cu normele lumii civilizate. Ei urăsc televiziunea şi presa consacrată (dude, televizorul nu e cool), şi folosesc sursa alternativă de informaţie (Învăţăturile Sfântului Internet pentru fiul său Prostul). Pentru astfel de proşti Zeitgeist este “Teoria Unificată a Tot Ceea Ce se Petrece în Lume”. Documentarul începe prin a face o deconstrucţie fantezistă a originii creştinismului, pentru că, dacă vrei ca minciunile tale să aibă un iz de credibilitate, trebuie mai întâi să combaţi minciunile inoculate anterior de biserică. Ceea ce urmează este un scenariu scris parcă la beţie de Dan Brown. Există un grup de bancheri iluminaţi, al căror unic ţel este înrobirea rasei umane. Ei sunt practic responsabili pentru toate războaiele din ultimii 200 de ani, pentru 11 septembrie şi pentru războiul din Irak. Scopul? Evident, instaurarea Noii Ordini Mondiale. Toţi oamenii vor purta microcipuri implantate subcutan şi vor trudi din greu pentru bunăstarea acestor porci Imperialişti. Alternativa acestui viitor sumbru este prezentată la sfârşitul lui Zeitgeist Addendum şi este o utopie demnă doar de mintea unui copil de grădiniţă.

Secretul succesului lui Zeitgeist se bazează pe faptul că paranoia este probabil cea mai comună formă de dezechilibru psihic, iar cu cât spectatorul este mai prost, cu atât îşi poate controla mai greu apucăturile paranoice. Nu pot fi blând cu fanii acestui film.

Ortodoxia – Ne întoarcem în timp şi suntem mândri de asta

Europa? Numai homosexuali, drogaţi, curve, avorturi şi satanişti. Ce ne trebuie nouă asta? Aceasta este mentalitatea fanaticului religios de nouă generaţie din România. El este un tânăr puţin educat, creştin ortodox, homofob, rasist şi naţionalist. Nu neapărat membru al Noii Drepte, el îi simpatizează pe sârbi, pe Gigi şi pe Dan Diaconescu şi îi urăşte visceral pe unguri, ţigani, evrei, americani şi lista poate continua la nesfârşit. Poartă mătănii la încheietură (probabil luate de la biserica de cartier, dar presupuse a fi protectoare împotriva HIV), cruce de aur la gât, îşi face cruce în dreptul fiecărei biserici (nu catolice) şi are în portofel o iconiţă de carton adusă de o mătuşă care a fost la Ierusalim. Dacă e băiat are o atitudine de miştocăreală dezabrobatoare faţă unguri; dacă e fată se schimonoseşte ca o mironosiţă când aude de homosexuali, avort şi vaccin anti HPV.

Jidanii-francmasoni-homosexuali vor să ne fure ţara şi să ne dea paşapoarte cu semnul fiarei, pentru că vor să instaureze Noua Ordine Mondială. Mai simplu: Cine propune ceva nou, e împotriva noastră! Internetul e plin de bigoţi care ştiu nr. de Cosmote al lui dumnezeu şi vorbesc zilnic cu el. Deputatul Brânză (sau ce mă-sa o fi) declară la televizor că “ateii care n-au nici un dumnezeu sunt oameni periculoşi”. Iresponsabil? Nici pe departe. Electoratul îi împărtăşeşte iluziile. În opinia majorităţii suntem un “popor creştin” şi trebuie să rămânem aşa.

În faţa schimbării iminente proştii se întorc la repere “sigure”. Şi nimic nu e mai sigur decât “dumnezeu şi patria”, atunci când nu posezi un IQ de 3 cifre.

Concluzii

Proştii au permanent nevoie de duşmani. Acest fapt îi defineşte, deoarece le motivează existenţa şi simplifică realitatea, deoarece realitatea este prea complexă pentru minţile simple. Fanii Zeitgeist mă vor considera imperialist fascist. Ortodocşii mă vor considera comunist şi satanist. Ca să fie împăcate ambele tabere mă simt nevoit să declar:

Sunt un jidan-fascist, un comunist-francmason şi un imperialist-satanist.


Credinţa este o virtute. Asta spun cam toţi credincioşii, dar mai ales habotnicii. Este cu adevărat o virtute să trăieşti fără a fi vreodată nevoit să generezi procese cognitive complicate, care nu te ajută prea mult în viaţa de zi cu zi şi care solicită lectura unor cărţi (altele decât cele din programa obligatorie pentru gimnaziu sau liceu)? Nu. Credinţa nu este altceva decât ignoranţă educată, manierată şi sociabilă.

Până la apariţia ştiinţei, credinţa a reprezentat unica unealtă pentru descoperirea adevărului. Credinţa este adesea folosită şi azi cu acest scop, deşi adevărul revelat cu ajutorul ei, concordă rar cu realitatea. Descoperirile obţinute astfel au valoare pur personală, iar încercarea de a le acorda un caracter de universalitate relevă o profundă aroganţă, specifică omului prost (da, ştiu am spus “prost” – sunteţi liberi să vă simţiţi ofensaţi). Mi s-a cerut în diferite ocazii să respect credinţa în divinitate, dar nu am putut face asta, la fel cum nu pot respecta nici credinţa unui copil de peste 7 ani în veridicitatea faptelor descrise în “Capra cu trei iezi” (ha!). Am fost acuzat că sunt închis la minte, dar poate e mai bine să fii aşa decât “să fii atât de deschis la minte, încât să-ţi cadă creierul afară” (Richard Dawkins).

Există totuşi patru virtuţi, dar n-au nimic de-a face cu supranaturalul. Ele sunt: Toleranţa, Onestitatea, Altruismul şi, nu în ultimul rând, Scepticismul.

bsse2000

Cristale, numere, stele, chakre, ace, aure, energii, otrăvuri diluate, spirite, piramide şi, nu în ultimul rând, urină. Ce au în comun toate lucrurile astea? Reprezintă progenitura hidoasă şi diabolică a unei lumi nesatisfăcute de o bunăstare pe alocuri nemeritată. Şi spun asta pentru că n-o să vedem aceste “tratamente alternative” în statele din Africa, unde oxacilina este doar un vis frumos. Nu există homeopaţi în lumea a 3-a. Holera nu se tratează cu piramide de sârmă şi malaria nu trece dacă bei pişat.

Lumea civilizată suferă însă de o gravă epidemie: cea a bolilor psihosomatice. Am devenit cu toţii atât de obişnuiţi cu binele, încât orice junghi, sughiţ sau pieliţă a devenit o problemă majoră de sănătate, care ar trebui tratată cu compasiune de cei din jur. Primul care are de suferit de pe urma ipohondriei este medicul.

Nu de puţine ori, o păsărică sau păsărel corporatist se prezintă la cabinet, sau chiar camera de gardă, pentru că are senzaţia că… i se va opri inima (de exemplu). După examene amănunţite (EKG, CT, RMN, EEG, PET, EMG şi clismă baritată) şi costisitoare (banul prostului trebuie luat!), medicul îi spune că nu suferă de nici o boală şi că probabil este ceva psihosomatic. Dar în ziua de azi, a infirma un diagnostic de boală provoacă deseori dezamăgire. A-i spune cuiva că nu va muri prea curând îi subminează toate aşteptările pe care le avea de la viitor. Eşti un doctor incompetent! Şi atunci (dacă eşti acel medic ghinionist) îţi vine să iei cel mai greu obiect pe care îl ai la îndemână şi să-l loveşti în cap repetat, doar ca să-i confirmi aşteptările. Dar asta nici măcar nu e o opţiune, din păcate.

Dr. Jeckyll

Sătul de medici, pseudo-bolnavul se reorientează, aţi ghicit, spre unul din “tratamentele alternative”. Singurele boli pe care aceste leacuri inexistente le pot trata sunt bolile inexistente. Iar pentru că o boală psihosomatică este în definitiv o boală inexistentă, caracterizată fiind doar de manifestări profund subiective, leacul paranormal are adesea efectele dorite. Dar din acest moment situaţia devine delicată.

Mr. Hyde

Fericit de rezultatele curei cu apă de piramidă sau bioenergie, clientul răspândeşte informaţia printre cunoscuţii săi (de regulă la fel de proşti ca şi el). La rândul lor, ei vor apela la serviciile pseudo-terapeutului şi se vor vindeca miraculos (pentru că aveau tot o boală psihosomatică). Totuşi, şuntarea sistemului medical real, îi va aduce la vraci pe unii pacienţi care chiar suferă de boli somatice. “Te doare capul? Îţi recomand eu un specialist în cristale care m-a vindecat pe mine de durere de cap”. Dar durerea poate să nu fie cauzată de oboseală şi stres ci de, să zicem, o ruptură a unui anevrism de arteră bazilară. Un pacient sugestibil ar putea avea falsa impresie că simptomele s-au ameliorat. Astfel, într-un caz extrem, el va ajunge pe masa de autopsie în loc să ajungă în sala de operaţie.

E greu de conceput motivul pentru care om din secolul XXI ar alege ca tratament o metodă antică din medicina tradiţională chineză. Nu e mai mişto cel mai modern medicament american? Ei bine explicaţia stă în nevoia continuă a oamenilor de a crede în supranatural. Aici homeopatia, cu totată garderoba ei de teorii menite s-o travestească în ştiinţă, nu face excepţie. Deşi penicilina a fost descoperită acum 80 de ani şi a salvat sute de milioane de vieţi, apa chioară este vândută ca panaceu de şarlatani sau doar simpli dobitoci (care susţin că eficacitatea unei substanţe creşte odată cu creşterea gradului de diluţie). Este totuşi bine că homeopatia e o alternativă şi nu un standard (altfel, cine ştie câţi dintre voi mai apucau să citească acest articol?). Dar poate că ea este alternativă tocmai pentru că ştiinţific este ineficientă. Şi atunci de ce mai există chiar şi ca alternativă? Răspunsul e simplu: pentru că în liceu se predă la biologie tractul spinotalamic, când ar trebui să se predea ce e ăla un vaccin şi ce înseamnă psihosomatic. Dar despre cutumele sistemului nostru de învăţământ voi vorbi în alt articol.

r_bucuresti_atheneul

Cel mai frumos oraş din Europa este Parisul. Oraşul din Europa în care m-am simţit cel mai bine este Budapesta. Cu toate acestea, pentru mine acasă înseamnă Bucureşti. Eu sunt bucureştean. M-am născut, am crescut şi locuiesc în Bucureşti. Am urmat şcoala primară, gimnaziul, liceul şi facultatea în Bucureşti. Aici m-am format ca individ. Eu pot să ies din Bucureşti, dar Bucureştiul nu poate ieşi din mine. Am auzit până acum toate acuzele care se pot aduce acestui oraş. Uneori le-am barat cu succes, iar alteori am fost avocatul unei cauze pierdute din start.

Paradigma 1: Ignorantul

Acest paragraf este destinat tuturor celor care m-au judecat pe baza unor idei preconcepute. Aş dori să incep prin a le spune: futu-vă-n gât dă ţărani. De fiecare dată când am vizitat o localitate din provincie, la primul contact cu (ne)civilizaţia locală am fost de cele mai multe ori tratat cu un aer de vădită superioritate, de parcă aş fi fost un refugiat politic din Coreea de Nord. Tot ce a trebuit să spun a fost: “Eu sunt din Bucureşti”. Şi replica (precedată de o scurtă pauză tensionată) a venit: “Oăi, tu ieşti di la Bucurăşti, ăi? Sî vedi dupî acşient. Şî cum îi la voi colo, ă? Las’ bre cî am văzut io la televizor cum îi. Plin di curvi, di gonoaie şî di ţigani. Un câcat. ‘Ti-n chizda mă-tii di fiţos.” SAU “No… Futu-tie-n cur pe mă-ta, iţi place ce oraş fain îi ăsta al nos’? Nu viezi gunoaaie şi ţigani, binie noi avem unguri da’ îs puţini mă, şi oricum noi ştim să nie feriiim die ei.”. Toţi, invariabil, au mai spus ce şoferi proşti sunt bucureştenii, cum au bătut unii de la ei din sat/comună/oraş odată un bucureştean şi cum a plecat ăla cu coada-ntre picioare, cum au fost odată la Bucureşti şi i-a turbat agitaţia, cum au văzut ei că e plin de drogaţi, curve, ţigani, tâlhari şi poponari. Daca îi contrazici nu te ajută cu nimic: “Las’ cî ştiu io mai ghini! Cî io am fost la Bucurăşti. Tu-mi zâşi mii? Păi n-auz’ oăi cî io am fost la Bucurăşti?”. Ai fost “oăi”, nu te contrazic aici, da’ poate că n-ai stat destul timp încât să depăşeşti Epoca Bronzului. O zi, două în Bucureşti nu înseamnă nimic. Pentru că dacă eşti un oligofren, venit de la coarnele plugului doar ca să-ţi iei o hârtie de la Ministerul Agriculturii, nu poţi aprecia nici măcar utilitatea trotuarului, darămite o expoziţie de artă.

Paradigma 2: Bucureşteanul adoptat

Bucureştenii nu au prejudecăţi în privinţa provinciei. Foarte mulţi actuali bucureşteni nici măcar nu s-au născut în Bucureşti. Ei sunt bucureştenii adoptaţi şi nu e nici o ruşine în asta. Unii dintre ei se simt bine, alţii îşi consideră aventura în capitală drept rău necesar. Cei din urmă sunt adesea aceia care, odată ieşiţi la pensie, îşi vând locuinţa şi se mută la ţară ca să cultive vie pe garaj. În sinea lor au rămas nişte ţărani. Bucureştiul nu i-a schimbat cu absolut nimic pentru că nu şi-au dorit niciodată să fie orăşeni.

Paradigma 3: Studentul din provincie veşnic nemulţumit

Facultatea este facultativă. Dar dacă te hotărăşti s-o faci ai grijă să nu te plângi de oraşul în care o faci. Pentru că există şi alte facultăţi, în alte oraşe. Mai pe româneşte: du-te în altă parte dacă aici nu-ţi place. Există opţiuni. Alege una şi taci în pizda mă-tii! Viaţa de student în Bucureşti poate fi extrem de mişto (nu ştiu cum e în alte centre universitare, dar presupun că e cam la fel). Dacă în 3, 4, 5 sau 6 ani de facultate nu scoţi capul din Regie înseamnă că eşti un ţăran. Dacă pentru tine Bucureşti se rezumă doar la Maxx şi Dumars… probabil că la 70 de ani vei avea o frumoasă plantaţie de cartofi şi vei bea vin făcut din via de pe garaj. Vei fi un ţăran cu studii superioare.

Încheiere

Bucureştiul este un oraş mare şi aglomerat. Dacă mergi vara pe trotuar te poţi afunda în asfalt, iar dacă mergi cu RATB-ul o să-ţi mute nasul din loc mirosul de transpiraţie combinată cu jeg. Iarna, când se topeşte zăpada poţi să speli până la 7 perechi de pantaloni pe săptămână. Traficul este infernal, şoselele aglomerate şi la ora de vârf se circulă cu viteza băşinii în colon. Noaptea poţi să fii jefuit şi ziua poţi muri în timp ce traversezi regulamentar. Dar poţi să te plimbi de nebun fără să te plictiseşti, poţi să chiuleşti şi să te duci în parc, fără a-ţi fi teamă să te recunoască cineva. Poţi să te duci la muzee sau expoziţii şi să vezi lucruri despre care nici măcar nu ştiai că există. Poţi să te pişi pe tine de râs la o piesă de teatru la care nimeni din public nu mai râde. Poţi să-ţi cumperi şampanie cu o jumătate de oră înainte de revelion şi poţi învăţa şah pe gratis de la unul dintre moşii din Cişmigiu.

Cel mai frumos oraş din România este Clujul. Oraşul din România în care m-am simţit cel mai bine este Târgu Mureş. Oraşul în care mă simt acasă este Bucureşti.


carte

Din seria “Ajută-ţi aproapele”, publicată în secret la editura Triasic, vă prezint astăzi ultima mea operă: “Primul pas în preluarea controlului mondial: Sfaturi practice pentru depistarea proştilor, agitatorilor şi agenţilor subversivi”, scrisă sub atenta oblăduire a unui comitet editorial malefic format din agenţi iudeo-francmasoni şi bancheri imperialişti. Lucrarea se ocupă cu studiul amănunţit al stereotipurilor lingvistice şi de comportament social al celor care prezintă potenţialul de a deveni veritabile stavile în calea progresului spre o lume mai bună pe care Noi o vom conduce. În continuare vă voi prezenta câteva exemple de stereotipuri lingvistice studiate în volumul mai sus amintit.

“Neamul românesc”

  • Apartenenţă politică şi culturală: naţionalism, extrema dreaptă.
  • Explicaţii: frază desuetă care şi-a pierdut valoarea după unirea principatelor din 24 ian. 1859.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea dintr-un mediu cu educaţie precară sau dubitabilă (părinţi abuzivi sau foarte autoritari). Este un om cu o stare psihică labilă, profund turmentat de idealuri de secol XIX, care îi alimentează dispreţul în special faţă de maghiari şi evrei. Visează la unirea cu Rep. Moldova. Poate fi subiectul mainpulării venite din partea unei persoane publice (ex: WC Tudor, Dan Puric).

“Trădători de neam şi de ţară”

  • Apartenenţa politică şi culturală: ibidem “Neamul românesc”
  • Vehemenţă: maximă
  • Explicaţii: frază de care se face abuz în retorica membrilor PRM.
  • Utilizatorul: este cel mai frecvent un naţionalist decompensat psihic.

“În România nu am avut comunism ci dictatură. Comunismul înseamnă altceva şi noi nu am avut asta.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: comunism
  • Explicaţii: replică utilizată fără excepţie de toţi neocomuniştii.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea din clasa medie, având de regulă părinţi cu studii superioare. Orientarea politică paradoxală e explicată prin 3 posibili factori: 1) părinţii au făcut parte din structurile fostei nomenclaturi, 2) părinţii sunt intelectuali boemi cu puternice orientări de stânga, 3) rebeliunea adolescentină faţă de sistem (adeseori stimulată de lectura operelor lui Marx şi Sartre).

“Teoria evoluţionistă se cheamă teorie tocmai pentru că nu a fost demonstrată.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: sectanţi, extrema dreaptă, fundamentalişti religioşi din orice confesiune etc.
  • Vehemenţă: moderată
  • Explicaţii: această frază îl plasează pe utilizator imediat sub limita fină dintre inteligenţă bazală şi prostie frustă, fiind un semn al refuzului conştient de a judeca.
  • Utilizator: habotnic şi ignorant.

“Am citit în formula As…”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: mică
  • Explicaţii: expresie cu care adesea se începe o referire la un tratament naturist, bioenergetic, homeopatic şi în final total ineficient. Trădează superficialitate în gândire.
  • Utilizatori: preponderent femei între 23 şi 80 de ani, cu minim 8 clase, adesea din provincie şi cu o puternică dorinţă de a parveni.

“Gen.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: minimă
  • Explicaţii: automatism verbal folosit la sfârşitul propoziţiei, este definitoriu pentru un vocabular restrâns.
  • Utilizatori: tineret.

“Homosexualii sunt oameni bolnavi psihic.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată, dar mai frecvant extrema dreaptă şi fundamentaliştii religioşi.
  • Vehemenţă: mare
  • Explicaţii: poate fi uneori folosită de homosexuali reprimaţi, care se tem că altfel ar putea fi suspectaţi de homosexualitate.
  • Utilizatori: ignoranţi, bigoţi etc.

Alte expresii analizate în carte sunt: “Mai bine era pe vremea lui Ceauşescu”, “Americanii sunt de vină!”,  “Nu te-ai uitat aseară pe OTV?” şi multe altele.

Această carte nu se află în librării şi este disponibilă doar prin comandă on-line sau telefonică. Preţul ei este de 63 RONI + TVA. Livrările se fac în maxim 30 de zile prin curier rapid în orice oraş cu peste 15001 locuitori din România şi de peste hotare.  Livrările în Bucureşti se fac în maxim 12 ore folosind sistemul de tuneluri subterane care converg sub Casa Poporului.

1. Să nu ucizi

2. Să nu furi

3. Să nu chinui oamenii sau animalele

4. Să nu înşeli

5. Să nu distrugi proprietatea publică

6. Să nu discriminezi în funcţie de sex, rasă, etnie sau orientare sexuală

7. Să nu crezi nimic în absenţa dovezilor

8. Să respecţi dreptul unei femei de a face avort

9. Să respecţi dreptul la moarte cerut de unii bolnavi în fază terminală

10. Să fii bun doar pentru că poţi

De fiecare dată când un stat e la ananghie, primul salvator care apare în minţile cetăţenilor lui este invariabil: America. De fiecare dată când un stat o duce bine, toată lumea înjură, aţi ghicit, America. Statele Unite sunt probabil ţara tratată cu cea mai mare ipocrizie din toată istoria.

Departe de a suspecta pe oricine de intenţii bune, nu pot totuşi rămâne indiferent în faţa nedreptăţii cu care sunt adesea judecaţi americanii. Au meritul de a fi salvat Europa în cel de-al doilea război mondial, au meritul de a-şi fi sacrificat cetăţeni în războaie falimentare, precum cel din Vietnam, doar pentru a încerca limitarea expansiunii blocului comunist. Şi nu în ultimul rând au reuşit să falimenteze practic URSS prin angajarea în cursa spaţială şi cursa înarmărilor.

America este un stat tânăr, dar democratic, fondat de oameni liberi, pentru oameni liberi. Detractorii săi vor încerca întotdeauna să găsească excepţii în care libertăţile sunt încălcate în SUA, şi le vor da cel mai adesea o aură de regulă. Capacitatea de a critica greşelile altuia nu te face însă pe tine mai bun. Nu spun că tot ce fac americanii e bine, dar nici nu voi afirma vreodată că tot ce fac ei este rău. La fel ca şi un tânăr neexperimentat pot face greşeli flagrante, dar asta nu presupune că au pornit neapărat de la principii greşite. Pot face exces de forţă, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că în situaţiile date nu se cerea folosirea forţei.

Europenii îşi permit să înjure America. De ce? Pentru că ştiu că America nu este duşmanul. Este precum un prieten coleric pe care nu-l suferi uneori, dar cu care nu-ţi este frică să umbli noaptea pe stradă, pentru că ştii că nu se va lua nimeni de tine.

Conspiracy theory addicts love the September 11 attacks. They will try to convince people that the attacks were carefully planned by the US. They tend to distort facts and always seem to forget reality. People died that day not because the US needed a lame excuse to invade an unstable theocracy. They died because the unstable theocracies still function on a dark age mentality. A mentality that we abandoned a long time ago. A mentality in which a dogma is the single provider of what they think is reason. Religion doesn’t share the modern prejudices against murder. Take a fucking look at the old testament, you’ll see just what I’m talking about. If you start taking it seriously you’ll just find yourself agreeing with the point of view of the terrorists. Soon after that you will probably be taking up flying lessons.

There are no words for describing idolatry. There are no words for excusing murder.

For what is sometimes done in the name of god, there are no words.