Skip navigation

Category Archives: Sfatul Raptorului

Categorie în care Raptorul vă dă sfaturi menite a vă ajuta să vă păstraţi bunul simţ.

Credinţa este o virtute. Asta spun cam toţi credincioşii, dar mai ales habotnicii. Este cu adevărat o virtute să trăieşti fără a fi vreodată nevoit să generezi procese cognitive complicate, care nu te ajută prea mult în viaţa de zi cu zi şi care solicită lectura unor cărţi (altele decât cele din programa obligatorie pentru gimnaziu sau liceu)? Nu. Credinţa nu este altceva decât ignoranţă educată, manierată şi sociabilă.

Până la apariţia ştiinţei, credinţa a reprezentat unica unealtă pentru descoperirea adevărului. Credinţa este adesea folosită şi azi cu acest scop, deşi adevărul revelat cu ajutorul ei, concordă rar cu realitatea. Descoperirile obţinute astfel au valoare pur personală, iar încercarea de a le acorda un caracter de universalitate relevă o profundă aroganţă, specifică omului prost (da, ştiu am spus “prost” – sunteţi liberi să vă simţiţi ofensaţi). Mi s-a cerut în diferite ocazii să respect credinţa în divinitate, dar nu am putut face asta, la fel cum nu pot respecta nici credinţa unui copil de peste 7 ani în veridicitatea faptelor descrise în “Capra cu trei iezi” (ha!). Am fost acuzat că sunt închis la minte, dar poate e mai bine să fii aşa decât “să fii atât de deschis la minte, încât să-ţi cadă creierul afară” (Richard Dawkins).

Există totuşi patru virtuţi, dar n-au nimic de-a face cu supranaturalul. Ele sunt: Toleranţa, Onestitatea, Altruismul şi, nu în ultimul rând, Scepticismul.

bsse2000

Cristale, numere, stele, chakre, ace, aure, energii, otrăvuri diluate, spirite, piramide şi, nu în ultimul rând, urină. Ce au în comun toate lucrurile astea? Reprezintă progenitura hidoasă şi diabolică a unei lumi nesatisfăcute de o bunăstare pe alocuri nemeritată. Şi spun asta pentru că n-o să vedem aceste “tratamente alternative” în statele din Africa, unde oxacilina este doar un vis frumos. Nu există homeopaţi în lumea a 3-a. Holera nu se tratează cu piramide de sârmă şi malaria nu trece dacă bei pişat.

Lumea civilizată suferă însă de o gravă epidemie: cea a bolilor psihosomatice. Am devenit cu toţii atât de obişnuiţi cu binele, încât orice junghi, sughiţ sau pieliţă a devenit o problemă majoră de sănătate, care ar trebui tratată cu compasiune de cei din jur. Primul care are de suferit de pe urma ipohondriei este medicul.

Nu de puţine ori, o păsărică sau păsărel corporatist se prezintă la cabinet, sau chiar camera de gardă, pentru că are senzaţia că… i se va opri inima (de exemplu). După examene amănunţite (EKG, CT, RMN, EEG, PET, EMG şi clismă baritată) şi costisitoare (banul prostului trebuie luat!), medicul îi spune că nu suferă de nici o boală şi că probabil este ceva psihosomatic. Dar în ziua de azi, a infirma un diagnostic de boală provoacă deseori dezamăgire. A-i spune cuiva că nu va muri prea curând îi subminează toate aşteptările pe care le avea de la viitor. Eşti un doctor incompetent! Şi atunci (dacă eşti acel medic ghinionist) îţi vine să iei cel mai greu obiect pe care îl ai la îndemână şi să-l loveşti în cap repetat, doar ca să-i confirmi aşteptările. Dar asta nici măcar nu e o opţiune, din păcate.

Dr. Jeckyll

Sătul de medici, pseudo-bolnavul se reorientează, aţi ghicit, spre unul din “tratamentele alternative”. Singurele boli pe care aceste leacuri inexistente le pot trata sunt bolile inexistente. Iar pentru că o boală psihosomatică este în definitiv o boală inexistentă, caracterizată fiind doar de manifestări profund subiective, leacul paranormal are adesea efectele dorite. Dar din acest moment situaţia devine delicată.

Mr. Hyde

Fericit de rezultatele curei cu apă de piramidă sau bioenergie, clientul răspândeşte informaţia printre cunoscuţii săi (de regulă la fel de proşti ca şi el). La rândul lor, ei vor apela la serviciile pseudo-terapeutului şi se vor vindeca miraculos (pentru că aveau tot o boală psihosomatică). Totuşi, şuntarea sistemului medical real, îi va aduce la vraci pe unii pacienţi care chiar suferă de boli somatice. “Te doare capul? Îţi recomand eu un specialist în cristale care m-a vindecat pe mine de durere de cap”. Dar durerea poate să nu fie cauzată de oboseală şi stres ci de, să zicem, o ruptură a unui anevrism de arteră bazilară. Un pacient sugestibil ar putea avea falsa impresie că simptomele s-au ameliorat. Astfel, într-un caz extrem, el va ajunge pe masa de autopsie în loc să ajungă în sala de operaţie.

E greu de conceput motivul pentru care om din secolul XXI ar alege ca tratament o metodă antică din medicina tradiţională chineză. Nu e mai mişto cel mai modern medicament american? Ei bine explicaţia stă în nevoia continuă a oamenilor de a crede în supranatural. Aici homeopatia, cu totată garderoba ei de teorii menite s-o travestească în ştiinţă, nu face excepţie. Deşi penicilina a fost descoperită acum 80 de ani şi a salvat sute de milioane de vieţi, apa chioară este vândută ca panaceu de şarlatani sau doar simpli dobitoci (care susţin că eficacitatea unei substanţe creşte odată cu creşterea gradului de diluţie). Este totuşi bine că homeopatia e o alternativă şi nu un standard (altfel, cine ştie câţi dintre voi mai apucau să citească acest articol?). Dar poate că ea este alternativă tocmai pentru că ştiinţific este ineficientă. Şi atunci de ce mai există chiar şi ca alternativă? Răspunsul e simplu: pentru că în liceu se predă la biologie tractul spinotalamic, când ar trebui să se predea ce e ăla un vaccin şi ce înseamnă psihosomatic. Dar despre cutumele sistemului nostru de învăţământ voi vorbi în alt articol.

carte

Din seria “Ajută-ţi aproapele”, publicată în secret la editura Triasic, vă prezint astăzi ultima mea operă: “Primul pas în preluarea controlului mondial: Sfaturi practice pentru depistarea proştilor, agitatorilor şi agenţilor subversivi”, scrisă sub atenta oblăduire a unui comitet editorial malefic format din agenţi iudeo-francmasoni şi bancheri imperialişti. Lucrarea se ocupă cu studiul amănunţit al stereotipurilor lingvistice şi de comportament social al celor care prezintă potenţialul de a deveni veritabile stavile în calea progresului spre o lume mai bună pe care Noi o vom conduce. În continuare vă voi prezenta câteva exemple de stereotipuri lingvistice studiate în volumul mai sus amintit.

“Neamul românesc”

  • Apartenenţă politică şi culturală: naţionalism, extrema dreaptă.
  • Explicaţii: frază desuetă care şi-a pierdut valoarea după unirea principatelor din 24 ian. 1859.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea dintr-un mediu cu educaţie precară sau dubitabilă (părinţi abuzivi sau foarte autoritari). Este un om cu o stare psihică labilă, profund turmentat de idealuri de secol XIX, care îi alimentează dispreţul în special faţă de maghiari şi evrei. Visează la unirea cu Rep. Moldova. Poate fi subiectul mainpulării venite din partea unei persoane publice (ex: WC Tudor, Dan Puric).

“Trădători de neam şi de ţară”

  • Apartenenţa politică şi culturală: ibidem “Neamul românesc”
  • Vehemenţă: maximă
  • Explicaţii: frază de care se face abuz în retorica membrilor PRM.
  • Utilizatorul: este cel mai frecvent un naţionalist decompensat psihic.

“În România nu am avut comunism ci dictatură. Comunismul înseamnă altceva şi noi nu am avut asta.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: comunism
  • Explicaţii: replică utilizată fără excepţie de toţi neocomuniştii.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea din clasa medie, având de regulă părinţi cu studii superioare. Orientarea politică paradoxală e explicată prin 3 posibili factori: 1) părinţii au făcut parte din structurile fostei nomenclaturi, 2) părinţii sunt intelectuali boemi cu puternice orientări de stânga, 3) rebeliunea adolescentină faţă de sistem (adeseori stimulată de lectura operelor lui Marx şi Sartre).

“Teoria evoluţionistă se cheamă teorie tocmai pentru că nu a fost demonstrată.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: sectanţi, extrema dreaptă, fundamentalişti religioşi din orice confesiune etc.
  • Vehemenţă: moderată
  • Explicaţii: această frază îl plasează pe utilizator imediat sub limita fină dintre inteligenţă bazală şi prostie frustă, fiind un semn al refuzului conştient de a judeca.
  • Utilizator: habotnic şi ignorant.

“Am citit în formula As…”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: mică
  • Explicaţii: expresie cu care adesea se începe o referire la un tratament naturist, bioenergetic, homeopatic şi în final total ineficient. Trădează superficialitate în gândire.
  • Utilizatori: preponderent femei între 23 şi 80 de ani, cu minim 8 clase, adesea din provincie şi cu o puternică dorinţă de a parveni.

“Gen.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: minimă
  • Explicaţii: automatism verbal folosit la sfârşitul propoziţiei, este definitoriu pentru un vocabular restrâns.
  • Utilizatori: tineret.

“Homosexualii sunt oameni bolnavi psihic.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată, dar mai frecvant extrema dreaptă şi fundamentaliştii religioşi.
  • Vehemenţă: mare
  • Explicaţii: poate fi uneori folosită de homosexuali reprimaţi, care se tem că altfel ar putea fi suspectaţi de homosexualitate.
  • Utilizatori: ignoranţi, bigoţi etc.

Alte expresii analizate în carte sunt: “Mai bine era pe vremea lui Ceauşescu”, “Americanii sunt de vină!”,  “Nu te-ai uitat aseară pe OTV?” şi multe altele.

Această carte nu se află în librării şi este disponibilă doar prin comandă on-line sau telefonică. Preţul ei este de 63 RONI + TVA. Livrările se fac în maxim 30 de zile prin curier rapid în orice oraş cu peste 15001 locuitori din România şi de peste hotare.  Livrările în Bucureşti se fac în maxim 12 ore folosind sistemul de tuneluri subterane care converg sub Casa Poporului.

1. Să nu ucizi

2. Să nu furi

3. Să nu chinui oamenii sau animalele

4. Să nu înşeli

5. Să nu distrugi proprietatea publică

6. Să nu discriminezi în funcţie de sex, rasă, etnie sau orientare sexuală

7. Să nu crezi nimic în absenţa dovezilor

8. Să respecţi dreptul unei femei de a face avort

9. Să respecţi dreptul la moarte cerut de unii bolnavi în fază terminală

10. Să fii bun doar pentru că poţi

De fiecare dată când un stat e la ananghie, primul salvator care apare în minţile cetăţenilor lui este invariabil: America. De fiecare dată când un stat o duce bine, toată lumea înjură, aţi ghicit, America. Statele Unite sunt probabil ţara tratată cu cea mai mare ipocrizie din toată istoria.

Departe de a suspecta pe oricine de intenţii bune, nu pot totuşi rămâne indiferent în faţa nedreptăţii cu care sunt adesea judecaţi americanii. Au meritul de a fi salvat Europa în cel de-al doilea război mondial, au meritul de a-şi fi sacrificat cetăţeni în războaie falimentare, precum cel din Vietnam, doar pentru a încerca limitarea expansiunii blocului comunist. Şi nu în ultimul rând au reuşit să falimenteze practic URSS prin angajarea în cursa spaţială şi cursa înarmărilor.

America este un stat tânăr, dar democratic, fondat de oameni liberi, pentru oameni liberi. Detractorii săi vor încerca întotdeauna să găsească excepţii în care libertăţile sunt încălcate în SUA, şi le vor da cel mai adesea o aură de regulă. Capacitatea de a critica greşelile altuia nu te face însă pe tine mai bun. Nu spun că tot ce fac americanii e bine, dar nici nu voi afirma vreodată că tot ce fac ei este rău. La fel ca şi un tânăr neexperimentat pot face greşeli flagrante, dar asta nu presupune că au pornit neapărat de la principii greşite. Pot face exces de forţă, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că în situaţiile date nu se cerea folosirea forţei.

Europenii îşi permit să înjure America. De ce? Pentru că ştiu că America nu este duşmanul. Este precum un prieten coleric pe care nu-l suferi uneori, dar cu care nu-ţi este frică să umbli noaptea pe stradă, pentru că ştii că nu se va lua nimeni de tine.

Mi s-a spus recent pe un ton condescendent că şi ateismul este de fapt o religie. Nu pot fi de acord cu această aberaţie.

Conform DEX ’98:

Religie: Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune, credinţă.

Ateism: Negare a existenţei lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi; concepţie care se bazează pe această negare.

Având date cele două definiţii, voi începe analiza. Din start religia “conduce”, având o definiţie mai lungă (de parcă îmi pasă de asta). Diferenţa esenţială însă e alta. Religia e un sistem bazat pe dogme şi rituri privind divinitatea, ateismul doar neagă existenţa divinităţii. Deşi distincţia mi se pare suficient de clară pentru o minte cu inteligenţă peste medie, voi elabora în continuare apărarea ateismului în faţa acuzaţiilor nefondate, cum că ar fi de fapt tot o religie.

Religia, după cum am mai spus, se bazează pe dogme. Dogma este o teză fundamentală ce nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii. Ateismul în schimb, fiind lipsit de un astfel de handicap invalidant, este nevoit să se exprime prin argumente ştiinţifice şi raţionale. Una din dogmele religiei creştine este transformarea apei în vin de către Isus Cristos. Ştiinţific, ar fi ridicol să presupunem că aşa ceva se poate întâmpla. Raţional vom considera asta o minciună sau cel mult o metaforă.

Religia creează bariere în cunoaştere limitându-se la a postula că există o fiinţă supranaturală. Ateismul e limitat doar de barierele pe care nu le-a depăşit încă ştiinţa. Şi deşi ateismul cere dovezi ştiinţifice, iar religia fabrică dovezi imaginare, ateii sunt priviţi uneori cu condescendenţă sau frică. De ce? Oare nu e mai îndreptăţit un om raţional să-l privească cu condescendenţă pe unul care crede nişte minciuni din antichitate? Iar vorbind despre frică nici nu mă pot gândi la oameni mai toleranţi decât ateii. Ştiu că aici toţi îmi vor sări în cap, spunându-mi că şi comuniştii erau atei şi uite nene ce de crime au făcut. Oare? Comunismul seamănă cu o religie mai mult decât cu orice altceva şi în nici un caz nu poate fi considerat doar o doctrină politică. Dar voi vorbi cu altă ocazie despre asta.

În încheiere, având în vedere că ateismul este definit adesea ca o negare, vă las o listă cu câteva lucruri pe care un ateu nu le face niciodată:

* nu discriminează în funcţie de sex, rasă, naţionalitate sau orientare sexuală;

* nu mutilează copii tăind clitorisul fetelor sau prepuţul băieţilor;

* nu pretinde că avortul este o crimă şi nu condamnă femeile care fac avort;

* nu se opune studiului pe celule stem pentru că ştie că astfel medicina va avansa;

* nu face atentate teroriste în numele unui prieten imaginar.