Profetul nebun din Galapagos

Astăzi se împlinesc 200 de ani de la naşterea celui mai mare geniu din istoria ştiinţei, Charles Darwin.

Charles Robert Darwin s-a născut într-o familie înstărită, membră a burgheziei. Tatăl său, Robert Darwin era medic, iar bunicul său, Erasmus Darwin, fusese un iluminist veritabil (medic, poet, inventator şi naturalist) care prevăzuse posibilitatea evoluţiei cu peste 10 ani înaintea lui Jean-Baptiste Lamarck. Nici din partea mamei sale Susannah, nu avea predecesori cu care se putea ruşina: tatăl ei fusese industriaşul şi aboliţionistul Josiah Wedgwood. Dar tânărul Charles nu a dat vreo dovadă că s-ar putea ridica la nivelul strămoşilor săi. A început medicina la Edinburgh, dar a renunţat fiind profund impresionat de intervenţiile chirurgicale făcute pe viu şi a preferat să studieze istoria naturală. Tatăl său, deşi liber cugetător, l-a obligat să-şi ia o diplomă în teologie la Cambridge, deoarece considera că meseria de preot anglican era una respectabilă şi care nu solicita neapărat credinţa în divinitate. Darwin şi-a continuat pasiunea pentru ştiinţele naturii studiind entomologia, geologia şi împrietenindu-se cu profesorul de botanică John Stevens Henslow. Totuşi, în ianuarie 1831, a terminat al zecelea din 178 de absolvenţi. Charles Darwin părea sortit unei vieţi ecleziastice. Dar totul avea să se schimbe…

În noiembrie 1831 Henslow l-a propus pe Darwin ca însoţitor al căpitanului Robert FitzRoy la bordul H.M.S. Beagle. Pe 27 decembrie 1831 a început o călătorie care va dura 5 ani. O călătorie care va sta la baza celei mai importante idei pe care a avut-o până acum un om; o idee pentru care Charles Darwin nu ar fi putut lua permiul Nobel, dar o idee fără de care multe premii Nobel nu ar fi fost acordate. Şi poate că această idee nu ar mai fi apărut dacă, pe 15 septembrie 1835, HMS Beagle nu ar fi ancorat în apropiere de ţărmul Insulelor Galapagos. Acest arhipelag din Pacific este locul în care naturalistul cu diplomă în teologie, a devenit profetul unei forţe oarbe şi crude, numită selecţie naturală. Dar, spre deosebire de profeţii biblici, Darwin nu a avut o epifanie. Totul a pornit de la o descoperire curioasă: mierlele de pe insule diferite ale arhipelagului erau diferite între ele, dar totuşi erau mierle. Teologul din el nu concepea de ce dumnezeu ar crea păsări atît de asemănătoare, dar totuşi diferite; naturalistul nebun vroia să afle cum.

Întors acasă în 1836, Drwin a început să-şi studieze impresionanta colecţie de specimene, acumulată de-a lungul voiajului. Şi toate datele pe care le acumula arătau într-o singură direcţie: speciile se modifică. Asta nu era chiar ceva nou – Lamarck descrisese fenomenul încă din 1809 şi îl numise transmutaţionism -, dar era considerată o erezie ştiinţifică în cercurile academice. Însă, spre deosebire de Lamarck, Darwin a intuit că speciaţia nu are loc pe o scară verticală, ce duce inevitabil la animalele superioare, ci pe orizontală, asemeni crengilor unui copac. Să fie oare aceasta epifania? Nu. Pentru că nu explica acel apasător “cum?”. Cum fusese proiectat “copacul” lui Darwin?

În ianuarie 1839 Charles Darwin s-a căsătorit cu verişoara sa primară Emma Wedgwood, o femeie educată, dar foarte religioasă. In 1842 s-au mutat la Down House, locuinţă pe care Darwin o va părăsi arareori până la sfârşitul vieţii. Aici şi-a scris în 1844 prima schiţă a teoriei sale, care avea 230 de pagini. A încuiat-o în sertar, dar a rugat-o pe Emma să o publice în caz că el va muri prematur. Era bolnav. Teoriile cu privire la suferinţa sa sunt multe (boala Chagas, lupus eritematos, ipohondrie etc.), dar nu o fac mai puţin reală. Însă cea mai mare lovitură pentru Drwin a venit pe 23 aprilie 1851: fiica sa Annie moare la numai 10 ani. Era favorita lui, era foarte ataşată de el, stăteau deseori împreună în camera de studiu şi probabil că îi moştenea geniul. Darwin şi-a pierdut credinţa după moartea ei.

“When on board H.M.S. Beagle, as a naturalist…” (Charles Darwin, Originea Speciilor)

Pe 18 iunie 1858, Darwin a primit încă o lovitură neaşteptată când Alfred Russel Wallace, cu care corespondase în anii precedenţi, îi trimite o lucrare în care descria selecţia naturală. Prietenul său Charles Lyell îi sugerează o prezentare a ambelor teorii, găzduită de Societatea Linneană. Darwin nu a putut fi prezent; îşi înmormânta fiul mort de scarlatină. Prezentarea nu a stârnit valuri. Era liniştea de dinaintea furtunii, linişte la adăpostul căreia Darwin a început să scrie cea mai controversată carte a istoriei.

La 22 noiembrie 1859, “Originea Speciilor” apare pe piaţă. Întregul tiraj de 1250 de exemplare se epuizează din prima zi.

“If I had to choose between being descended from an ape or from a man who would use his great powers of rhetoric to crush an argument, I should prefer the former.” (T.H. Huxley către episcopul Samuel Wilberforce)

Publicarea “Originii Speciilor” a stârnit multiple controverse în comunitatăţile ştiinţifică şi religioasă. Era o erezie veritabilă. Pe 30 iunie 1860, la 7 luni de la publicarea Originii Speciilor, a avut loc la Oxford o dezbatere pe tema evoluţiei. Prezidată de  John Stevens Henslow, dezbaterea i-a avut în prim plan pe episcopul Samuel Wilberforce şi T.H. Huxley, care ulterior va fi cunoscut drept “bulldogul lui Darwin”. Argumentele creaţioniste puteau fi, pentru prima dată în istorie, demontate şi dezgolite de orice legitimitate ştiinţifică. Replica arogantă a lui Huxley (citată mai sus) reprezintă poate primul moment în care ştiinţa a înfruntat religia  într-un mod direct şi articulat.

Darwin a continuat să se ocupe cu studierea aspectelor extraordinarei sale descoperiri. A publicat “The Descent of Man” în 1871 şi “The Expression of Emotions in Man and Animals” în 1872 şi câteva cărţi de botanică.

Darwin a avut o tinereţe aventuroasă şi o perioadă de maturitate marcată de o extraordinară profunzime a gândirii. Nu a avut un moment de sclipire de tip “evrika!”, dar a fost sclipitor. Pe 19 aprilie 1882 Charles Darwin a murit. A fost înmormântat în Westminster Abbey şi a avut parte de funeralii de stat. Mormântul profetului nebun este lângă cel al lui Isaac Newton.

Mult după moartea lui Darwin s-a descoperit că Insulele Galapagos se află la joncţiunea a 3 plăci tectonice. Arhipelagul este în continuă remodelare: insule noi se ridică lent de pe fundul oceanului iar cele vechi migrează spre sud-est. Dacă există un loc pe Pământ unde evoluţia poate fi văzută la lucru, atunci acel loc este aici. Fără Darwin, Insulele Galapagos ar fi fost un sanctuar natural. Datorită lui Darwin, sunt un sanctuar al evoluţiei. Fără Insulele Galapagos, Darwin ar fi fost un mare naturalist. Datorită lor, este un gigant.