Skip navigation

Tag Archives: homosexuali

NewWorld

Prostia, după cum spunea Freud, este fascinantă pentru că nu are limite. Am avut întotdeauna o mai mare plăcere în a dialoga cu proştii, pentru că, în discuţiile cu oameni inteligenţi, ajungeam prea repede să fim de acord unul cu celălalt. Într-o discuţie cu un prost, starea vremii (sau alt eveniment direct observabil şi care nu necesită procesare mentală) poate fi adesea singurul lucru asupra căruia poţi să cazi de acord. Prostia a fost, este şi va rămâne la modă atât timp cât va exista şi specia umană. Cele două paradigme pe care le voi analiza în cele ce urmează, sunt simple caricaturi ale celor două regimuri odioase din secolul XX: comunismul şi fascismul. Aceste caricaturi se află într-o acerbă luptă pentru minţile tinerilor ignoranţi din România.

Zeitgeist – Karl Marx fumător de marijuana, cu iPod, eşarfă şi teneşi

L-ai văzut? Probabil că da. Cum ţi s-a părut? Extrem de plauzibil. O voce egală şi plictisitoare, acompaniată de o compilaţie video sumbră, realizată parcă de un repetent de la ATF. Da! Aşa ceva merită toată credibilitatea pe care un spirit critic mort o poate acorda. Înlătură orice dubiu pe care îl aveai asupra posibilei existenţe a unui grup de plutocraţi care joacă Monopoly pe harta lumii. Dar oare concordă totuşi cu realitatea? Din fericire nu. Dar nu mă voi ocupa aici cu demontarea gogomăniilor susţinute de film; pentru cei interesaţi de asta, există surse gratuite de informaţie (de exemplu Wikipedia).

Publicul ţintă al lui Zeitgeist este reprezentat de tineri neadaptaţi, din clasa medie, aflaţi în conflict cu normele lumii civilizate. Ei urăsc televiziunea şi presa consacrată (dude, televizorul nu e cool), şi folosesc sursa alternativă de informaţie (Învăţăturile Sfântului Internet pentru fiul său Prostul). Pentru astfel de proşti Zeitgeist este “Teoria Unificată a Tot Ceea Ce se Petrece în Lume”. Documentarul începe prin a face o deconstrucţie fantezistă a originii creştinismului, pentru că, dacă vrei ca minciunile tale să aibă un iz de credibilitate, trebuie mai întâi să combaţi minciunile inoculate anterior de biserică. Ceea ce urmează este un scenariu scris parcă la beţie de Dan Brown. Există un grup de bancheri iluminaţi, al căror unic ţel este înrobirea rasei umane. Ei sunt practic responsabili pentru toate războaiele din ultimii 200 de ani, pentru 11 septembrie şi pentru războiul din Irak. Scopul? Evident, instaurarea Noii Ordini Mondiale. Toţi oamenii vor purta microcipuri implantate subcutan şi vor trudi din greu pentru bunăstarea acestor porci Imperialişti. Alternativa acestui viitor sumbru este prezentată la sfârşitul lui Zeitgeist Addendum şi este o utopie demnă doar de mintea unui copil de grădiniţă.

Secretul succesului lui Zeitgeist se bazează pe faptul că paranoia este probabil cea mai comună formă de dezechilibru psihic, iar cu cât spectatorul este mai prost, cu atât îşi poate controla mai greu apucăturile paranoice. Nu pot fi blând cu fanii acestui film.

Ortodoxia – Ne întoarcem în timp şi suntem mândri de asta

Europa? Numai homosexuali, drogaţi, curve, avorturi şi satanişti. Ce ne trebuie nouă asta? Aceasta este mentalitatea fanaticului religios de nouă generaţie din România. El este un tânăr puţin educat, creştin ortodox, homofob, rasist şi naţionalist. Nu neapărat membru al Noii Drepte, el îi simpatizează pe sârbi, pe Gigi şi pe Dan Diaconescu şi îi urăşte visceral pe unguri, ţigani, evrei, americani şi lista poate continua la nesfârşit. Poartă mătănii la încheietură (probabil luate de la biserica de cartier, dar presupuse a fi protectoare împotriva HIV), cruce de aur la gât, îşi face cruce în dreptul fiecărei biserici (nu catolice) şi are în portofel o iconiţă de carton adusă de o mătuşă care a fost la Ierusalim. Dacă e băiat are o atitudine de miştocăreală dezabrobatoare faţă unguri; dacă e fată se schimonoseşte ca o mironosiţă când aude de homosexuali, avort şi vaccin anti HPV.

Jidanii-francmasoni-homosexuali vor să ne fure ţara şi să ne dea paşapoarte cu semnul fiarei, pentru că vor să instaureze Noua Ordine Mondială. Mai simplu: Cine propune ceva nou, e împotriva noastră! Internetul e plin de bigoţi care ştiu nr. de Cosmote al lui dumnezeu şi vorbesc zilnic cu el. Deputatul Brânză (sau ce mă-sa o fi) declară la televizor că “ateii care n-au nici un dumnezeu sunt oameni periculoşi”. Iresponsabil? Nici pe departe. Electoratul îi împărtăşeşte iluziile. În opinia majorităţii suntem un “popor creştin” şi trebuie să rămânem aşa.

În faţa schimbării iminente proştii se întorc la repere “sigure”. Şi nimic nu e mai sigur decât “dumnezeu şi patria”, atunci când nu posezi un IQ de 3 cifre.

Concluzii

Proştii au permanent nevoie de duşmani. Acest fapt îi defineşte, deoarece le motivează existenţa şi simplifică realitatea, deoarece realitatea este prea complexă pentru minţile simple. Fanii Zeitgeist mă vor considera imperialist fascist. Ortodocşii mă vor considera comunist şi satanist. Ca să fie împăcate ambele tabere mă simt nevoit să declar:

Sunt un jidan-fascist, un comunist-francmason şi un imperialist-satanist.


carte

Din seria “Ajută-ţi aproapele”, publicată în secret la editura Triasic, vă prezint astăzi ultima mea operă: “Primul pas în preluarea controlului mondial: Sfaturi practice pentru depistarea proştilor, agitatorilor şi agenţilor subversivi”, scrisă sub atenta oblăduire a unui comitet editorial malefic format din agenţi iudeo-francmasoni şi bancheri imperialişti. Lucrarea se ocupă cu studiul amănunţit al stereotipurilor lingvistice şi de comportament social al celor care prezintă potenţialul de a deveni veritabile stavile în calea progresului spre o lume mai bună pe care Noi o vom conduce. În continuare vă voi prezenta câteva exemple de stereotipuri lingvistice studiate în volumul mai sus amintit.

“Neamul românesc”

  • Apartenenţă politică şi culturală: naţionalism, extrema dreaptă.
  • Explicaţii: frază desuetă care şi-a pierdut valoarea după unirea principatelor din 24 ian. 1859.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea dintr-un mediu cu educaţie precară sau dubitabilă (părinţi abuzivi sau foarte autoritari). Este un om cu o stare psihică labilă, profund turmentat de idealuri de secol XIX, care îi alimentează dispreţul în special faţă de maghiari şi evrei. Visează la unirea cu Rep. Moldova. Poate fi subiectul mainpulării venite din partea unei persoane publice (ex: WC Tudor, Dan Puric).

“Trădători de neam şi de ţară”

  • Apartenenţa politică şi culturală: ibidem “Neamul românesc”
  • Vehemenţă: maximă
  • Explicaţii: frază de care se face abuz în retorica membrilor PRM.
  • Utilizatorul: este cel mai frecvent un naţionalist decompensat psihic.

“În România nu am avut comunism ci dictatură. Comunismul înseamnă altceva şi noi nu am avut asta.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: comunism
  • Explicaţii: replică utilizată fără excepţie de toţi neocomuniştii.
  • Vehemenţă: maximă
  • Utilizatorul: provine adesea din clasa medie, având de regulă părinţi cu studii superioare. Orientarea politică paradoxală e explicată prin 3 posibili factori: 1) părinţii au făcut parte din structurile fostei nomenclaturi, 2) părinţii sunt intelectuali boemi cu puternice orientări de stânga, 3) rebeliunea adolescentină faţă de sistem (adeseori stimulată de lectura operelor lui Marx şi Sartre).

“Teoria evoluţionistă se cheamă teorie tocmai pentru că nu a fost demonstrată.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: sectanţi, extrema dreaptă, fundamentalişti religioşi din orice confesiune etc.
  • Vehemenţă: moderată
  • Explicaţii: această frază îl plasează pe utilizator imediat sub limita fină dintre inteligenţă bazală şi prostie frustă, fiind un semn al refuzului conştient de a judeca.
  • Utilizator: habotnic şi ignorant.

“Am citit în formula As…”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: mică
  • Explicaţii: expresie cu care adesea se începe o referire la un tratament naturist, bioenergetic, homeopatic şi în final total ineficient. Trădează superficialitate în gândire.
  • Utilizatori: preponderent femei între 23 şi 80 de ani, cu minim 8 clase, adesea din provincie şi cu o puternică dorinţă de a parveni.

“Gen.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată
  • Vehemenţă: minimă
  • Explicaţii: automatism verbal folosit la sfârşitul propoziţiei, este definitoriu pentru un vocabular restrâns.
  • Utilizatori: tineret.

“Homosexualii sunt oameni bolnavi psihic.”

  • Apartenenţa politică şi culturală: variată, dar mai frecvant extrema dreaptă şi fundamentaliştii religioşi.
  • Vehemenţă: mare
  • Explicaţii: poate fi uneori folosită de homosexuali reprimaţi, care se tem că altfel ar putea fi suspectaţi de homosexualitate.
  • Utilizatori: ignoranţi, bigoţi etc.

Alte expresii analizate în carte sunt: “Mai bine era pe vremea lui Ceauşescu”, “Americanii sunt de vină!”,  “Nu te-ai uitat aseară pe OTV?” şi multe altele.

Această carte nu se află în librării şi este disponibilă doar prin comandă on-line sau telefonică. Preţul ei este de 63 RONI + TVA. Livrările se fac în maxim 30 de zile prin curier rapid în orice oraş cu peste 15001 locuitori din România şi de peste hotare.  Livrările în Bucureşti se fac în maxim 12 ore folosind sistemul de tuneluri subterane care converg sub Casa Poporului.