Skip navigation

Un grup mare şi pestriţ stă adunat în poarta bisericii. Se opresc pentru că paznicii nu îi pot lăsa pe toţi să intre. Babele devin neliniştite, tinerii devin gălăgioşi. Unii mai nervoşi încep să împartă palme şi pumni necunoscuţilor. Cu toţii sunt aici pentru un ritual macabru, care presupune obţinerea unei distanţe minime faţă de cadavrul unui presupus realizator de fenomene paranormale.

Mă refer bineînţeles la zecile de mii de idioţi care se înghesuie an de an de fiecare dată când leşul nu ştiu cărui sfânt e scos la lumină spre a fi adorat. Credinţa acestor animale fără minte este una puternică, adesea îmbrăcând aspecte violente. Totul este ca o competiţie, premiul cel mare: câteva clipe de sărutări pătimaşe ale unei cutii pline cu oase. Tot ce ţine de acest aspect al credinţei frizează ridicolul şi pe alocuri nebunia.

Orice adunare de oameni care necesită prezenţa unei dube de poliţie şi a unei ambulanţe ar trebui evitată. Dar totuşi babe senile, paralizate, cu insuficienţă cardiacă, cu plăci de aterom pe coronare, cu osteoporoză, hipertensiune şi hemoroizi nu ţin cont de pericole, pentru că îşi imaginează că sănătatea lor se va ameliora spectaculos dacă stau 12 ore în picioare ca să pupe o raclă. Şi ce ironic ar fi să mori în timp ce aştepţi ca o vită să-ţi vină rândul la pupat un mort. Mai ales dacă aveai intenţia să-l rogi să-ţi pună o vorbă bună la un om invizibil care trege toate sforile din înaltul cerului. De fapt dacă ai toate afecţiunile de mai sus, 12 ore petrecute în picioare te vor omorî cu siguranţă. Şi dacă n-ai apucat încă să-i transmiţi mortului solicitările? Să presupunem că faci un AVC şi crăpi chiar în momentul în care ceri un loc în rai. Mesajul e incomplet. Vei mai ajunge în rai? Eu sper că nu! Meriţi să te duci în iad, dobitoc macabru ce eşti. Ai fi fost şi acum în viaţă dacă nu te apuca din senin necrofilia.

Biserica ortodoxă adoră moartea. Religia creştină este una a morţii. Simbolul ei este un mort bătut în cuie pe o cruce. Expunerea o dată pe an a unor cadavre este doar satisfacerea unui fetiş macabru vechi de 2000 de ani.

E o căldură infernală. Lava se scurge sictirită spre un lac plin cu un lichid murdar. Diavolul se aşează la birou în faţa maşinii de scris. Îşi pune scaunul exact în calea torentului de lavă. Urmează să înceapă o operă care să-i asigure dreptul la eternitate. Nu vrea s-o termine, deoarece opera sa se va scrie singură. El doar o va începe.

Scaunul pe care stă, trosneşte ameninţător. Lava a ajuns în dreptul unuia dintre picioarele din spate şi lemnul fumegă. Dar diavolul e hotărât să nu se ridice. Surâde nostalgic… aventura sa se apropie de sfârşit. Dar ideea pe care o are între coarne, îl înveseleşte. Începe să râdă în hohote, dar se opreşte. O lacrimă i se scurge pe obraz, apoi se evaporă. E mândru. Scaunul trosneşte din nou. Ambele picioare din spate sunt acum înghiţite încet de lavă. Diavolul trage adânc în piept fumul de lemn ars. Se uită gânditor spre conul unui vulcan. Îi va lipsi oare acest peisaj infernal? Scaunul începe să se scufunde într-un nor de fum, lava a ajuns la picioarele din faţă. Timpul este nemilos! Dar diavolul e liniştit. Ştie că urmează ceva extraordinar. Se apleacă asupra maşinii de scris şi tastează: A… C… T… G…

Scaunul cedează, diavolul cade şi moare înghiţit de lavă.

De fiecare dată când un stat e la ananghie, primul salvator care apare în minţile cetăţenilor lui este invariabil: America. De fiecare dată când un stat o duce bine, toată lumea înjură, aţi ghicit, America. Statele Unite sunt probabil ţara tratată cu cea mai mare ipocrizie din toată istoria.

Departe de a suspecta pe oricine de intenţii bune, nu pot totuşi rămâne indiferent în faţa nedreptăţii cu care sunt adesea judecaţi americanii. Au meritul de a fi salvat Europa în cel de-al doilea război mondial, au meritul de a-şi fi sacrificat cetăţeni în războaie falimentare, precum cel din Vietnam, doar pentru a încerca limitarea expansiunii blocului comunist. Şi nu în ultimul rând au reuşit să falimenteze practic URSS prin angajarea în cursa spaţială şi cursa înarmărilor.

America este un stat tânăr, dar democratic, fondat de oameni liberi, pentru oameni liberi. Detractorii săi vor încerca întotdeauna să găsească excepţii în care libertăţile sunt încălcate în SUA, şi le vor da cel mai adesea o aură de regulă. Capacitatea de a critica greşelile altuia nu te face însă pe tine mai bun. Nu spun că tot ce fac americanii e bine, dar nici nu voi afirma vreodată că tot ce fac ei este rău. La fel ca şi un tânăr neexperimentat pot face greşeli flagrante, dar asta nu presupune că au pornit neapărat de la principii greşite. Pot face exces de forţă, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că în situaţiile date nu se cerea folosirea forţei.

Europenii îşi permit să înjure America. De ce? Pentru că ştiu că America nu este duşmanul. Este precum un prieten coleric pe care nu-l suferi uneori, dar cu care nu-ţi este frică să umbli noaptea pe stradă, pentru că ştii că nu se va lua nimeni de tine.

Conspiracy theory addicts love the September 11 attacks. They will try to convince people that the attacks were carefully planned by the US. They tend to distort facts and always seem to forget reality. People died that day not because the US needed a lame excuse to invade an unstable theocracy. They died because the unstable theocracies still function on a dark age mentality. A mentality that we abandoned a long time ago. A mentality in which a dogma is the single provider of what they think is reason. Religion doesn’t share the modern prejudices against murder. Take a fucking look at the old testament, you’ll see just what I’m talking about. If you start taking it seriously you’ll just find yourself agreeing with the point of view of the terrorists. Soon after that you will probably be taking up flying lessons.

There are no words for describing idolatry. There are no words for excusing murder.

For what is sometimes done in the name of god, there are no words.

Mi s-a spus recent pe un ton condescendent că şi ateismul este de fapt o religie. Nu pot fi de acord cu această aberaţie.

Conform DEX ’98:

Religie: Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune, credinţă.

Ateism: Negare a existenţei lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi; concepţie care se bazează pe această negare.

Având date cele două definiţii, voi începe analiza. Din start religia “conduce”, având o definiţie mai lungă (de parcă îmi pasă de asta). Diferenţa esenţială însă e alta. Religia e un sistem bazat pe dogme şi rituri privind divinitatea, ateismul doar neagă existenţa divinităţii. Deşi distincţia mi se pare suficient de clară pentru o minte cu inteligenţă peste medie, voi elabora în continuare apărarea ateismului în faţa acuzaţiilor nefondate, cum că ar fi de fapt tot o religie.

Religia, după cum am mai spus, se bazează pe dogme. Dogma este o teză fundamentală ce nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii. Ateismul în schimb, fiind lipsit de un astfel de handicap invalidant, este nevoit să se exprime prin argumente ştiinţifice şi raţionale. Una din dogmele religiei creştine este transformarea apei în vin de către Isus Cristos. Ştiinţific, ar fi ridicol să presupunem că aşa ceva se poate întâmpla. Raţional vom considera asta o minciună sau cel mult o metaforă.

Religia creează bariere în cunoaştere limitându-se la a postula că există o fiinţă supranaturală. Ateismul e limitat doar de barierele pe care nu le-a depăşit încă ştiinţa. Şi deşi ateismul cere dovezi ştiinţifice, iar religia fabrică dovezi imaginare, ateii sunt priviţi uneori cu condescendenţă sau frică. De ce? Oare nu e mai îndreptăţit un om raţional să-l privească cu condescendenţă pe unul care crede nişte minciuni din antichitate? Iar vorbind despre frică nici nu mă pot gândi la oameni mai toleranţi decât ateii. Ştiu că aici toţi îmi vor sări în cap, spunându-mi că şi comuniştii erau atei şi uite nene ce de crime au făcut. Oare? Comunismul seamănă cu o religie mai mult decât cu orice altceva şi în nici un caz nu poate fi considerat doar o doctrină politică. Dar voi vorbi cu altă ocazie despre asta.

În încheiere, având în vedere că ateismul este definit adesea ca o negare, vă las o listă cu câteva lucruri pe care un ateu nu le face niciodată:

* nu discriminează în funcţie de sex, rasă, naţionalitate sau orientare sexuală;

* nu mutilează copii tăind clitorisul fetelor sau prepuţul băieţilor;

* nu pretinde că avortul este o crimă şi nu condamnă femeile care fac avort;

* nu se opune studiului pe celule stem pentru că ştie că astfel medicina va avansa;

* nu face atentate teroriste în numele unui prieten imaginar.

Pisica mănâncă şoareci spune şoarecele de bibliotecă raţional.

Pisica este duşmanul de clasă spune soarecele de bibliotecă marxist.

Pisica este inferioară rasial spune şoarecele de bibliotecă fascist.

Pisica are şi ea sentimentele ei spune şoarecele de bibliotecă modern.

Poartă fular (vara eşarfă), ochelari cu ramă de plastic, garderoba sa are culori terne (gri, kaki, maro), poartă teneşi Converse sau adidaşi cu talpă foarte groasă şi fumează într-un stil artistic. Vorbeşte preţios, urăşte americanii, este anti-război şi pro Delta Dunării. Nu deschide televizorul pentru că nu-l interesează ştirile. Are căşti în urechi pentru a se izola de mizeria cotidiană. Îi plac filmele europene pentru că exprimă. Nu-i plac filmele americane pentru că nu-s făcute de Michael Moore. Nu crede în dumnezeu, dar simte că face parte din ceva mai mare… ceva misterios. Aplauze!!! Intră în scenă intelectualul modern sau şoarecele de bibliotecă cu iPod şi eşarfă.

Noul şoarece de bibliotecă a învăţat de la predecesorii săi marxist şi fascist. Conştient de greşelile acestora, el pluteşte adesea într-o zonă neutră din punct de vedere politic, pregătit în orice moment să se avânte într-o extremă sau alta, după cum o cere situaţia. Poate comuta de la comunism la fascism de 20 de ori într-o discuţie de 5 minute, dar niciodată comutarea nu se va face trecând prin capitalism. Capitalismul, moştenirea şoarecelui raţional, i se pare mult prea cinic, prea lipsit de patos şi farmec. Îl consideră o lege a junglei, iar el crede că noi am depăşit stadiul de animale şi că nevoia de competiţie e o iluzie autoîntreţinută. Nu bea bere; preferă vinul. Şoarecele raţional i se pare arogant şi plin de el, dispreţiutor faţă de tot răul din jur.

Şoarecele modern n-a mai prins comunismul. Născut la finele său sau chiar după aceea, consideră regimul apus drept o perioadă romantică cu spioni printre oamenii de rând, radiouri interzise şi pletoşi fugăriţi cu foarfeca pe stradă. Are multe insigne prinse pe geantă, iar unele sunt comuniste. Nu ştie ce înseamnă. Îi place poezia sau se autoconvinge sa-i placă. Poezia exprimă. Merge la mormintele poeţilor împreună cu alţi admiratori şi are o experienţă spirituală (în grup!). E cam ca o masturbare (în grup). Nu se desparte de o geantă care îi atârnă în dreptul genunchilor. În ea are întotdeauna proză şi poezie. Poate chiar o carte veche din colecţia BPT, primită cadou de la prima iubire… Îi place să fie politically correct şi nu poate spune nimic rău despre nimeni. Îi înjură pe americani. Ţine să te convingă că americanii ştiau de atentatele de la WTC.

Provine din clasa de mijloc. Are părinţi cu studii superioare. Dacă ştie un sport, acela e baschetul. Are privirea pierdută în depărtări. Nu ia niciodată o decizie fermă, consideră totul relativ. Dovezile ştiinţifice i se par relevante doar dacă susţin vreo luptă împotriva industrializării. E spiritual, dar nu religios (ce dracu’ o mai însemna şi asta?). Bea ceaiuri şi crede că îl protejează împotriva cancerului. Merge la concerte de jazz, dar nu simte nimic. Îi simpatizează pe emo. Şi el a fost aşa. Pentru el, conceptul de film reprezintă o succesiune de fotografii prin care trece un actor odată la 5 minute, şi care se schimbă la vreo jumătate de oră. Îi place la nebunie Lars von Trier. Sau Tarkovski. Nu îi plac bancurile obscene şi consideră că e înjositor să înjuri; poţi chiar să-l auzi spunând “ce naiba” când situaţia ar fi cerut un puternic “ce pula mea”. Merge la teatru, nu înţelege nimic, dar totuşi e emoţionat.

Este un vânător de evenimente culturale. Le frecventează pentru că altfel riscă să-şi piardă statutul de intelectual. Nu-i plac toate. Majoritatea nu-i plac. E îngrijorat de încălzirea globală şi de gaura din stratul de ozon, de topirea gheţarilor şi de centralele atomice. Cineva l-a întrebat de ce nu se tunde; se consideră rebel pentru faptul ca nu l-a ascultat. Nu-i place sistemul. Nici măcar el nu e sigur ce e sistemul. Este lipsit de simţul umorului şi nu suportă să fie luat la mişto. Vrea ca cineva să salveze balenele. N-a văzut niciodată o balenă.

“Imagine your grandma in hell. Baking pies without an oven.”

George Carlin (1937 – 2008)

I wrote the next lines in his memory:

I can’t understand the concept of cemeteries. They’re just a waste of useful space. I mean why the fuck keep some corpses in the first place? Are people that arrogant in such a way that they buy property on which to keep their apoptotic former selves? Well they are! People will do almost anything to their cadavers except donate their organs post-mortem.

“Why the fuck should I help another motherfucker after I’ll be gone? Maybe I’ll need my fuckin’ liver when I’m taking a harp lesson up on a cloud in heaven…”.

I say: “Hey cocksucker! Maybe you’re going to hell. You think god never saw you touching your niece’s dog in an unnatural way? Down there a liver is just another piece of meat that aches”.

Death should be a simple thing:

first – you die (so far so good);

second – a team of specialists harvest all your viable organs;

and third – they take the rest of your shit down to the crematory and burn it to ashes.

No need for the childish concept of afterlife, god, devil and all that shit. Some of your parts (always the brain, which when you think of it, is the source of all the nasty shit you’ve done in life!) go in a big ass oven, where they’re cooked to ashes. Other organs take the higher role of saving someone else’s life (maybe the kidneys, always kept clean by tremendous amounts of alcohol ingested, alcohol that also led you to suicide, but that’s another story). So there you go: heaven for the holy parts of you, and hell for the less holy ones. And if you’ve really done something worth being remembered, you’ll be remembered. A fucking sculpture of a Mercedes beside your grave is not a reason for people to speak about you in the centuries to come.